Test rutier de arhivă: Honda Accord 4-Uși (1979)

Publicat inițial în numărul din martie 1979 al revistei Car and Driver, acest test de arhivă aduce în prim-plan sedanul Honda Accord cu 4 uși. La sfârșitul anilor ’70, mărcile japoneze dominau piața mașinilor compacte din America, producători precum Toyota, Mazda, Mitsubishi și Honda lansând modele extrem de convingătoare. Printre acestea, Honda Accord s-a detașat drept cea mai bună, deși și cea mai scumpă opțiune. Sedanul cu patru uși îmbina dimensiunile compacte de școală europeană cu confortul materialelor din velur și dotările în stil american, atrăgând atât fanii mașinilor importate, cât și pe cei fideli industriei auto americane.

Modelul Accord sedan cu patru uși din 1979 se remarca printr-un design sobru și sobrietate de inspirație teutonă, fiind disponibil exclusiv în nuanțe de argintiu sau vișiniu. Mașina transmitea un puternic sentiment de calitate, deși prețul piperat putea șoca cumpărătorii care asociam mașinile mici cu ieftineala. Echiparea standard includea radio AM/FM, pneuri radiale cu centură de oțel, turometru, un sistem centralizat de avertizare pentru portiere sau capote lăsate deschise și funcționarea stopurilor, martor de service, lampă de rezervă pentru combustibil, scaune față complet rabatabile, tetiere pentru locurile din spate, deschidere de la distanță a portbagajului, iluminare în portbagaj, oglindă de curtoazie, ashtray-uri iluminate în portierele spate și cea dreaptă-față, precum și un sistem de blocare pentru ușile spate montat pe consolă, însoțit de propriul martor luminos. Comenzile includeau o timonerie precisă și fermă pentru transmisia cu cinci trepte, servodirecție cu asistare variabilă și blocuri de lumini acționate prin manete – faruri, fază lungă, flash pentru depășire și ștergătoare de parbriz cu două trepte plus mod intermitent.

La interior, scaunele din față pute acomoda șoferi și pasageri cu o înălțime de până la 1,90 m, fără a compromite spațiul pentru picioarele celor din spate. Spațiul la cap în față era suficient chiar și pentru pălării, în timp ce în spate era ceva mai zgârcit. Scaunele față erau confortabile și corecte din punct de vedere ortopedic, fiind completate de o banchetă spate fermă, îmbrăcată în material textil plușat de culoare roșu închis. Pe șosea, Accord rula silențios și fără efort la 120–130 km/h, oferind un confort de rulare lin, deși îi lipsea cuplul la turații joase și demarajul pe loc al unui Ford Fiesta și nu se manevra la fel de agil ca un Rabbit sau un Fiesta.