Cum a îmblânzit Kawasaki reputația de „Widowmaker” a lui H2

La începutul anilor 1970, Mach IV H2 750 de la Kawasaki a devenit faim sub numele de „The Widowmaker” – un triplu în doi timpi care a furnizat o accelerație brutală, dar a cerut toată atenția pilotului. Cu un 748cc triplu în doi timpi răcit cu aer care produce 74 de cai putere, H2 ar putea atinge sfertul de milă în mai puțin de 12 secunde, depășind majoritatea rivalilor. Dar puterea sa agresivă a fost o sabie cu două tăișuri.

Sub 4.000 rpm, bicicleta era docilă, dar odată ce turațiile au depășit acest punct, cuplul a crescut instantaneu, amenințând să rupă tracțiunea spate sau să trimită șasiul ușor într-o clătinare de mare viteză. Ampatamentul scurt, cadrul flexibil și partea din față ușoară au înrăutățit lucrurile, aruncând frecvent cicliștii de la mijlocul colțului. Reputația letală a lui H2 nu a fost doar hype, ci a fost câștigată.

Prin 1974, Kawasaki știa că trebuie să acționeze. Inginerii nu au reproiectat motorul, ci au reproiectat șasiul și evacuarea pentru a îmblânzi fiara. Au prelungit brațul oscilant și au întins ampatamentul pentru a menține anvelopa din față plantată, în timp ce au ascuțit gradul de direcție de la 28 de grade la 26,5 grade și au crescut traseul la 4,09 inci pentru stabilitate la viteză mare. În interiorul motorului, ajustările subtile ale sincronizarii portului și un sistem de evacuare revizuit au netezit curba cuplului, reducând puterea maximă la 71 în 1974 și 70 în 1975.

Rezultatul? O bandă de putere mai previzibilă și o motocicletă care era mult mai puțin probabil să-și trădeze pilotul. Compartimentul a fost o pierdere ușoară în accelerația brută, dar H2 a devenit mai sigur și mai ușor de condus.

Cu toate acestea, schimbările au atenuat o parte din marginea sa legendară. Domnia lui H2 a fost deja condamnată de forțele externe. Criza petrolului din anii 1970, înăsprirea standardelor de emisii și Legea privind aerul curat din SUA au făcut ca marile motoare în doi timpi să fie învechite – murdare, zgomotoasă și însetată.

Primele H2-uri au scos fum albastru gros din cauza pompelor de ulei instalate de dealer, iar motorul în doi timpi era în mod inerent neprietenos pentru mediu. Prin 1975, Kawasaki a abandonat complet dezvoltarea în doi timpi, pivotând la patru timpi, precum legendarul Kawasaki Z1 900, o superbike cu patru cilindri care a dovedit că performanța nu trebuie să se simtă ca o dorință de moarte. Astăzi, modelele originale 1972 H2 sunt apreciate de colecționari, cu exemple impecabile care aduc la licitație între 30.000 și 50.000 USD. Într-o eră în care domină bonele electronice și performanța igienizată, H2 rămâne o amintire brutală a puterii nefiltrate, terifiante, cândva.