Doar dieselul mai poate: 3.200 de kilometri în șase zile cu Mercedes E450d

Când nu este disponibil un zbor, doar un diesel mare își face treaba – și nu prea există opțiuni mai bune ca aceasta. Cât de des ne folosim mașinile exact în scopul pentru care au fost proiectate? Aș paria că răspunsul este „nu prea des”. În timp ce cobor încet de pe LeShuttle în lumina zilei din Franța, mă gândesc la dispariția marilor break-uri diesel. Audi și BMW au scos din oferta din Marea Britanie modelele lor capabile să înghită kilometri pe bandă rulantă și poți înțelege într-o oarecare măsură de ce. Marea Britanie nu este, la urma urmei, o insulă mare, așa că cine are
cu adevărat nevoie de capacitatea de a transporta un șifonier de la Plymouth la Inverness cu un singur plin? Ei bine, eu am – dar nu pe mica noastră stâncă din mare. Am un rezervor plin cu cel mai bun carburant al lui Rudolf, mai am 790 de mile până la vârful nordic al Danemarcei și mă aflu la volanul unui Mercedes-Benz E450d Estate. Și port ochelari de soare. Să pornim. Probabil că ar trebui să explic ce fac. În fiecare septembrie, jurnaliștii auto din Europa se adună în orașul de coastă sumbru, dar fermecător, Tversted, ca parte a procesului de jurizare pentru Mașina Anului. Am zburat la Tannistest în ultimii câțiva ani, dar orarul companiilor aeriene s-a schimbat, așa că, dacă aș fi încercat același lucru anul acesta, m-aș fi trezit fără nicio treabă timp de opt ore pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. Așa că am ales să merg cu mașina și să o fac într-un vehicul conceput să strivească continente. Franța trece la fel de repede pe cât apare și trec în Belgia, un tărâm al camerelor de monitorizare a vitezei medii care transformă traficul fluid de pe autostradă într-o singură masă amorfă, făcând ca sentimentul de înaintare să fie imposibil. Pe măsură ce ajung la Bruxelles, traficul devine și mai rău, încetinind până la pas prin kilometri întregi de lucrări rutiere. În orice altă mașină aș fi serios enervat. Însă, izolat în Clasa E, sunt în mod miraculos nederanjat. Îmi este imediat clar că unul dintre cele mai mari talente ale acestei mașini este capacitatea sa de a te deconecta de neplăcerile drumului, răsfățându-te într-o catedrală a luxului în timp ce plutești pe suspensia pneumatică. Chiar și la viteze mici, rularea este impresionantă, absorbind gropile urâte ca și cum nici nu ar fi acolo, în timp ce lejeritatea comenzilor face o treabă stelară menținându-mă relaxat. Bruxelles-ul este lăsat în urmă și progresul normal se reia, silențiozitatea, rularea catifelată și scaunele multifuncționale cu masaj transformând ceea ce ar fi fost un chin prin Țările de Jos într-o adevărată estompare a peisajului. Trec granița undeva pe lângă vechiul circuit de Formula 1 de la Zolder, intrând într-o secțiune scurtă și complet lipsită de importanță a Țărilor de Jos. În scurt timp ajung în Germania. Știu asta parțial din cauza indicatoarelor, dar mai ales pentru că un BMW M6 Cabriolet tocmai a trecut pe lângă mine cu aproximativ Mach 2. Este o invitație care pare extrem de tentantă, în ciuda obiectivului meu de a folosi cât mai puțin combustibil. În prezent, un litru de motorină costă 2,40 € (2,03 £) pe aici. Verific computerul de bord și văd că Mercedesul abia a sorbit de la trecerea Canalului Mânecii, având o medie impresionantă de 48 MPG. Ar fi drăguț să o țin tot așa, mă gândesc – și apoi îmi amintesc cât de rar mă găsesc pe o autobahn fără limită de viteză și decid să apăs pedala de accelerație. Din păcate, această duminică după-amiază este surprinzător de aglomerată și nu găsesc cu adevărat spațiu să-mi dezmorțesc picioarele în timp ce trec agale pe lângă oțelăriile gigantice din Duisburg. Totuși, pe măsură ce soarele apune dincolo de Osnabrück, traficul începe să se rărească. Selectez modul Sport, simt cum suspensia pneumatică coboară la cel mai jos nivel și mă comport copilărește cu accelerația. Modul în care E450d prinde viteză este ciudat de liniștit. Nu există smucituri în cap de la schimburile de trepte sau momente de staționare: te împinge pur și simplu ușor înainte la o rată de accelerație aparent constantă, cu un nivel de serenitate care contrazice complet vitezele serioase la care te trezești curând. Motorul turbo cu șase cilindri în linie de 3,0 litri de sub capotă este o adevărată capodoperă, generând un cuplu uluitor de 553 lb ft chiar de peste turația de relanti până la 2800 rpm și permițând mașinii să țâșnească pur și simplu înainte. În timp ce cei 367 CP mă propulsează spre Dinklage, realizez că a conduce rapid pe o autobahn fără limită de viteză este probabil una dintre cele mai incitante experiențe care se apropie de saltul cu baza. Pe măsură ce mă apropii de 140 mph, simt că privesc la o milă în față pe drum, ochii mei cât cepele căutând chiar și cel mai mic indiciu că cineva ar putea trece pe banda a treia. Șoferii care merg pe banda din mijloc sunt o pacoste în Marea Britanie; pe aici ei reprezintă o amenințare reală la viața ta. În timp ce îmi folosesc toată capacitatea creierului pentru a mă asigura că drumul din față rămâne liber, singurul lucru de care nu trebuie să-mi fac griji este mașina însăși

Rămâne incredibil de stabil la viteză mare, volanul fiind extrem de ferm în mâinile mele încleștate, iar singurele semne reale că depășesc de două ori limita de viteză din Marea Britanie sunt urletul animalic, dar ușor estompat al vântului și viteza cu care peisajul se apropie prin parbrizul uriaș. Lovesc limitatorul la 155 mph și încetinesc, mașina rămânând stabilă la frânare în timp ce ies de pe autostradă și ajung la hotelul unde voi petrece noaptea. În dimineața următoare, mă trezesc devreme și mă îndrept spre granița daneză, aflată la doar 200 de mile spre nord, la un ritm mai așezat. Cu motorul turat la doar 1500 rpm la viteza mea de croazieră aleasă de 80 mph, steaua cu trei colțuri de la capătul capotei îmi deschide drumul printr-o zori cenușie. Fac progrese bune până când ajung în Hamburg, unde prind traficul de la ora de vârf. Frustrant, dar cel puțin îmi oferă suficient timp să admir navele container incredibil de mari ancorate chiar lângă autostradă. Drumurile se golesc din nou pe măsură ce mă apropii de Danemarca, oprindu-mă doar pentru o alimentare scandalos de scumpă la ultima benzinărie înainte de graniță. Chiar și cu un rulaj la viteză mare mult mai mare decât intenționasem, am parcurs totuși aproape 600 de mile cu un singur plin și încă mai am autonomie. După o nouă alimentare, mă așteaptă o cursă de 225 de mile de-a lungul peninsulei Iutlanda. Sincer, despre această secțiune e mai bine să nu vorbim prea mult. Este o țară foarte plăcută, cu dealuri domoale și câmpuri verde-crud, dar te plictisești teribil văzând aceleași două lucruri la nesfârșit. Nici măcar această mașină nu poate face ca această călătorie să treacă repede, așa că este o ușurare când în cele din urmă parchez pe plajă și îl găsesc pe editorul de teste rutiere Matt Saunders gata să mă întâmpine la cină. Trecere rapidă la două zile mai târziu și mă apropii din nou de Hamburg, după ce am străbatut lungimea Danemarcei de două ori cu un singur plin de motorină. De data aceasta nu ocolesc orașul, ci mă îndrept direct spre inima sa. Este un loc vechi și aglomerat, cu străzi surprinzător de înguste odată ce intri în cartierul depozitelor, dar E450d face față cu brio, linia joasă a parbrizului permițându-mi să plasez cu ușurință mașina pe șosea, iar direcția ușoară lăsându-mă să manevrez prin oraș fără efort. Am venit aici pentru a vizita Miniatur Wunderland, cel mai mare model feroviar din lume. În timp ce mă plimb minunându-mă de amploarea locului – peste 10 mile de șină pe 12 machete, populate de 292.000 de figurine, 11.800 de mașini și 52 de avioane zburătoare – primesc un apel de la hotelul meu din Lüneburg, în care mi se spune că trebuie să fiu acolo înainte de ora 20:00, deoarece atunci se închide recepția. O verificare rapidă pe Waze îmi spune că nu voi ajunge decât la 20:15. Așadar. Ceea ce urmează este o cursă nebună spre orașul istoric. Evadând din Hamburg, mă trezesc pe o porțiune de autostradă incredibil de liniștită și fără limită de viteză, iar odată ce ating pragul magic de 200 km/h (124 mph), nu mai scad sub această valoare până la ieșirea mea. Când am sosit? La 19:53. La urma urmei, pentru asta a fost creată această mașină… În dimineața următoare, pornesc la drum prin peisaj rural la un ritm mult mai relaxat, nerăbdător să storc ultima picătură de motorină din rezervor. În modul Comfort, E450d își oprește motorul și rulează liber la limita de viteză, lucru care îmi permite să ajung tocmai până la centrul de karting al lui Ralf Schumacher înainte de a fi nevoie să alimentez rezervor, după ce am parcurs 659 de mile. Adică 49 MPG – impresionant. Germania se scurge pe lângă mine în timp ce parcurg cele 250 de mile până la un mic oraș numit Dietzhölztal, situat sus, pe dealurile domoale ale Masivului Rhenan. Pasurile sinuoase din jurul orașului dezvăluie o nouă dimensiune a lui E450d, permițându-mi să-i văd latura mai puțin relaxată. Evident, nu este un Lotus Elise, dar 2140 kg s-au simțit rareori atât de ușoare, și parcurg rapid dealurile. Direcția este mult mai bună decât te-ai aștepta, fără a oferi un feedback extraordinar, dar compensând printr-o greutate minunată pe o cremalieră extrem de bine etajată, în timp ce sistemul de tracțiune integrală funcționează cu o eficiență implacabilă. Am decis să vizitez Dietzhölztal pentru un singur motiv și anume: pentru a vedea recent deschisul Muzeu Național Auto. Este probabil cel mai impresionat muzeu de acest gen pe care l-am vizitat vreodată, situat într-o fostă fabrică și populat de o colecție de mașini suficient de uimitoare încât să mă țină acolo zile întregi. Având în expunere totul, de la un Tatra 77A la un Mercedes-Benz CLK GTR Roadster, fac eforturi mari să-mi țin gura închisă de uimire. Cu mintea absolut uimită, mă îndrept spre nord-vest pentru oprirea mea de noapte în Köln, iar când se crapă de ziuă, îmi setez destinația spre Calais. Pe drum, dau peste cea mai mare mină de suprafață

Sunt atât de mari încât sunt numite oficial nave terestre – o poreclă despre care nu cred că s-ar potrivi mai puțin dacă ar fi aplicată modelului E450d, datorită ușurinței cu care parcurge distanțe de neimaginat. Privesc indicatorul de combustibil pe tot drumul înapoi spre Franța, sperând și rugându-mă să reușesc să ajung cu un singur plin. Uneori e la limită, dar un stil de conducere temperat face ca, până în momentul în care ajung la Eurotunnel, să mai am pe bord o autonomie de 50 de mile. Realimentând, reflectez asupra călătoriei mele. Am parcurs puțin sub 2000 de mile prin cinci țări în șase zile, ceea ce nu este o performanță de neglijat. Există o mașină mai potrivită pentru această sarcină? Având în vedere cât de relaxat mă simt în continuare, cred că nu. Bravo, Mercedes.