Primul deceniu al Vespa în curse: mașini ciudate, alergări record și o torpilă pe două roți

Capitolul de curse al lui Vespa a început nu cu motociclete, ci cu scutere – mașini minuscule, zgomotoase, care au sfidat așteptările, distrugând pistele de curse la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950. Piaggio, conglomeratul italian care a construit avioane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a orientat spre scutere ca o soluție pe timp de pace, iar cursele au devenit cel mai îndrăzneț instrument de marketing. Rezultatul? O paradă de curse bizare, de recorduri, care a estompat linia dintre scuter și bicicleta de curse, demonstrând că chiar și cel mai umil vehicul cu două roți ar putea fi un campion – sau cel puțin un răpitor de titluri.

Călătoria de curse a Vespa a început în 1947 cu **98 Corsa**, o versiune dezgolită, pregătită pentru circuit, a scuterului original 98 cc. Debutând la Circuitul Viareggio, și-a dovedit rapid puterea câștigând clasa de scutere în Marele Premiu din Napoli și dominând urcarea dealurilor de la Rocca di Papa din Roma. Dar Piaggio nu s-a mulțumit doar cu victorii, ci și-a dorit recorduri. A urmat 98 Corsa „Circuit”, având un caren mai mic, ghidon mai ușor și o carcasă de motor ventilată pentru a menține 98 cc în doi timpi rece sub presiune. Totuși, concurența dintre Morini și MV Agusta în clasa 100 cc a împins Piaggio să treacă în clasa 125 cc cu **Super Sport**, o bicicletă care a schimbat caroseria de oțel a originalului cu aluminiu, în încercarea de a obține viteză și agilitate. Versiunea din aluminiu, însă, s-a clătinat la viteze mari datorită flexibilității, lăsând modelul cu caroserie din oțel să obțină victorii pentru Piaggio.

Până în anii 1950, mașinile de curse Vespa au evoluat în ceva mult mai ciudat – și mai rapid. **Super Sport** al epocii a abandonat complet estetica scuterului, adoptând o temă aeronautică cu construcție din aliaj de aluminiu, panouri nituite și un rezervor de combustibil întins între scaun și ghidon pentru rezistență. Această mașină, cu ghidonul inferior și carenajul complet, arăta ca o bicicletă de curse renăscută, capabilă să lovească **80 mph** și să asigure un rezultat de 1-2 la Marele Premiu de la Bologna, cu pilotii Giuseppe Cau și Dino Mazzoncini la cârmă.

Dar Piaggio nu a terminat să doboare recorduri – sau ego-uri. După ce a pierdut în fața lui Innocenti în cursa națională de scutere 1948 de la Circuito di Genova, Vespa a luptat în 1949 cu **Super Sport Montlhery**, o fiară special creată trimisă în circuitul Montlhery din Franța. Acolo, un trio de cicliști a doborât **17 recorduri mondiale**, inclusiv cele mai rapide medii de peste o oră, 100 de mile, 500 de mile, 1,000 km și 10 ore. Montlhery nu arăta doar ca o bicicletă de curse, ci arăta ca o mașină, cu carene înalte, sculptate, concepute pentru a tăia aerul în viteză.

Apoi a venit **Siluro**, sau „torpilă”, o mașină atât de bizară încât a sfidat categorizarea. Semănând cu o rachetă cu reacție pe două roți, Siluro a venit în două configurații: una cu șoferul așezat înainte, cealaltă cu călărețul în genunchi. Propulsat de un motor 125 cc, în doi timpi, monocilindru, cu pistoane orizontale opuse, care funcționează pe alcool, a produs **18 HP** și a fost construit pentru a șterge recordul de kilometri în picioare. În 1951, s-a livrat, explodând prin buzunare de 100 de metri de la oprire în **20,24 secunde** cu o viteză medie de **106 mph**.

Obsesia de curse a Vespa a atins apogeul cu **125 6 Giorni**, o mașină de curse de anduranță durabilă, cu un cadru ranforsat, un suport pentru roată de rezervă și o misiune de a dovedi duritatea Vespa. A dominat Trofeul Național și a strâns nouă medalii de aur la cea de-a 26-a Probă Internațională de Șase Zile (acum International Six Days Enduro). Pe la mijlocul anilor 1950, Piaggio se saturase de pistă. Vespa a revenit la rădăcini ca un scuter practic – deși moștenirea sa de curse, de la forma torpilă a lui Siluro până la tracțiunea record a lui Montlhery, rămâne unul dintre cele mai ciudate și mai îndrăznețe capitole din istoria celor două roți. Decenii mai târziu, Piaggio s-a jucat cu o revenire la curse, dar epoca de aur a Vespa pe pistă și-a consolidat deja locul ca legendă.