Șeful Stellantis recunoaște: interioarele Chrysler de odinioară erau ca niște pistoale de apă ieftine

Ralph Gilles, directorul de design al Stellantis, a făcut o recunoaștere sinceră și dură despre calitatea interioarelor Chrysler din perioada pre-faliment. Vorbind într-o vizită la sediul central al Stellantis din America de Nord, el a descris cabina mașinilor Chrysler din anii 2000 ca având o calitate „de pistol de apă ieftin”, comparativ cu concurența. Critica sa a venit după ce a observat interiorul unei mașini rivale: un Audi A4 (B7) din 2004-2008. „De ce arată al nostru ca plastic ieftin, iar al lor atât de bine?”, și-a amintit el că s-a întrebat, potrivit Auto News. Această experiență l-a determinat să inițieze o schimbare radicală în abordarea designului interiorelor Chrysler. Gilles a recunoscut că momentul de cotitură a fost chiar interiorul Audi A4, care l-a „întoars de pe dos” și l-a determinat să acționeze. Astfel, a fost înființat un studio dedicat exclusiv designului interiorelor, iar echipa a primit misiunea de a transforma calitatea cabinelor într-un punct forte. Schimbarea a început să se vadă rapid, mai ales odată cu lansarea modelului Ram 1500 din 2009. De atunci, succesorii Chrysler au primit laude pentru calitatea interioarelor, un exemplu fiind Jeep Wagoneer. Totuși, Gilles a avertizat că uneori, eforturile de a îmbunătăți interioarele au mers prea departe, ducând la supra-specificații și la costuri ridicate. „Când am dat în extreme cu interioarele, uneori le-am supra-specificat puțin, pentru că încercam atât de tare să facem o declarație”, a explicat el. „Am constatat că depășeam nivelul concurenței.” În prezent, Stellantis acordă o atenție deosebită experienței utilizatorului (UX), cu o echipă de peste 180 de designeri care lucrează la elemente precum sistemele de infotainment. Gilles a subliniat că, în urmă cu câțiva ani, compania avea doar patru designeri UX, dar acum numărul a crescut semnificativ. El a recunoscut totodată că unele dintre cele mai slabe interioare Chrysler din trecut, precum cel al modelului Sebring din a doua generație, erau pur și simplu „o nebunie sub-Koreană”, cu plastice dure, gri sau bej, lipsite aproape complet de personalitate.